Azi...

Timpul il urasc. Soarele il iubesc. Caldura lui e intensa, chiar prea intensa. Mi s-a parut chiar ca te-am vazut incercand sa negociezi cu soarele ca razele lui sa nu mai fie atat de puternice. Parca simt vantul, parca sunt un pic amortita cand imi dai senzatia ca nu mai suport ASTA. Vantul ma va racori usor, voi simti nisipul purtat de vant pe pielea mea, apoi imi voi racori tapile goale in apa sarata. Fiind doar la inceput de drum voi observa cum apa se pierde printre piciorele mele amestecate cu nisip, iar asta e prima vara cand iti simt lipsa acut, cand inot fara tine, cand imi doresc sa nu te fi lasat sa-mi patrunzi in ganduri. Cand toate lucrurile simple si frumose sunt facute sa se termine foarte usor si repede, cand am crezut ca pot fi totusi carpite, cand stiu ca timpul scurs va sterge totul, voi spune ca tot de tine am fost alintata, chiar si acum, cand esti departe de mine. Si pentru ca lumea nu va putea intelege ceea ce simt, ca nu mai stiu care este centrul nostru pentru ca uneori imi doresc sa fi fost impreuna mereu, vreau sa stii ca intr-un final tot noi vom fi, mai devreme sau mai tarziu. Parca iti vad zambetul frumos care imi dadeau mii de fiori cand inca un alt lucru sfarseste si-mi pare rau ca, totusi, nu trece mai repede pentru ca doare, iar cand doare acut, atunci ignor. Nu vreau asta, dar e ceva care vrea sa iasa la suprafata, care consuma si ma face sa fiu confuza in lumea asta de cacat. Nu m-am mai simtit asa de nesigura de cand - frica a disparut. Acum nu cred ca mai m-ai putea recunoaste.